Cât de frumos era acasă,
Copil fiind în satul meu.
Chiar de munceam și-o zi întreagă;
Nimic nu mi se părea greu.
Aveam o mamă, aveam un tată,
Aveam și frați, aveam surori;
Cât de frumoasă era viața,
Când eram toți de sărbători.
Când tata struna de vioară,
Lângă obraz și-o așeza,
Iar eu cu glasu-mi de copilă
Cântam un cântec ce-mi plăcea.
Iar mama, seara-n încăpere
Ne aduna pe lângă ea,
Spunându-ne povești frumoase
Și-apoi în cântec ne culca.
Azi, de mă duc în sat la mine,
Părinții mei s-au dus demult.
Nu mai cântăm ca alta dată,
Ci stăm tăcuți lâng-un mormânt.
Din casă nu mai sună glasuri
De veselie și cântări,
Ci ne uităm la "țărna" neagră
Și tot aprindem lumânări.
Și-oricât aș plânge și cu lacrimi,
M-aș tot ruga la Dumnezeu,
Nimic nu se mai poate face,
Decât să-i port în gândul meu.
vezi mai multe poezii de: andonegeorgeta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc frumos pentru suținere!
andonegeorgeta (autor)
luni, 25 aprilie 2016
Minunate, profunde, rascolitoare versuri.
matilda
luni, 25 aprilie 2016
Foarte multă sensibilitate în poezia ta, Georgeta.
Felicitări! Te mai aşteptăm.
Mihai_Manolescu
duminică, 24 aprilie 2016
Ar fi foarte mândri părinţii tăi de tine . Mi-au plăcut nespus aceste rânduri
laurian
duminică, 24 aprilie 2016
Multa emotie ai pus in aceasta creatie.
Ai felicitarile si stima mea.
ioana
duminică, 24 aprilie 2016