În zidul meu de Ană - EliGlodean
Poezie adăugată de: EliGlodean

    vineri, 18 septembrie 2020

Când a venit, aşa, ca un însemn,
cu geana scrijelind în trup de lemn,
privea fără de ţintă-n viaţa mea
citind, în şoaptă, dincolo de ea.

Purta în păru-i albe flori marine,
adâncuri de oceane pe retine,
cald susur de izvor în răsuflare
și-n pas molatic...dulce cadențare.

Stăteam închisă-n putredul meu trunchi
ca sufletul să-mi cadă în genunchi
când ea, din stele scurse pe pământ,
un cosmic vânt împrăştia-n cuvânt.

Într-un acord de linişte deplină
şi îmbrăcată-n straie de lumină,
eu o ţineam ca un copil, de mână,
și-o imploram cu lacrimi să rămână.

”Nu pot să stau, însă, te rog, învață
să trăiești clipa cât o-ntreagă viață
și-ai să-nțelegi, sub timpul tăvălug,
iubirea-i ca o ardere pe rug,
iar restul doar o lungă așteptare
în care orice vis spre ziuă moare.”

Și-n timp ce firul magic mi-l scurta
de mine tot mai mult se-ndepărta
lăsându-mă femeia de-altădată
în zidul meu de... Ană-ncătuşată.



vezi mai multe poezii de: EliGlodean




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.