Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
La ușa liniștii se-arată
O fată- n negru, înspăimântată
Și bate- încetișor și plânge,
La piept o temere ea strânge.
În dansul de cuvinte irosite
Eu înțeleg ca ochii- îți sunt ispite
Și mă strecor cu pași ce- ți dau acordul
Să pui după o virgulă si verbul.
Între munte și mare
E un semn de-întrebare:
E pământ sau e apă
De la care se- adapă
Ce liniște- i aici...
Nici cei mai mari pitici
Nu ar putea să- alunge
Tăcerea ce ne- împunge.
Un tată este un stejar
Ce are-n fibre ceresc har...
Să fie falnic, dârz și drept,
Furtuna să o simtă-n piept.
Îmbrăcat în frunze, gândul
Fuge iute de cuvântul
Zgribulit pe două buze
Strânse și foarte confuze.
O sticlă cu vin...
Paharul închin
În semn de divin
Moment de prea plin.
Frământarea mării-
Calmul depărtării...
Valul spart în spumă
Pe om îl îndrumă.
Să curgă vinul în pahare,
Sau ce mai are fiecare
Prin frigider sau debara,
Și să strigăm : Ura! Ura!
Încă o vară a trecut
Pe-o frunză galbenă, în vânt
Și pot să spun că n- am știut
Să- i adresez nici un cuvânt.