Încă iarnă - Cristian Andronic
Poezie adăugată de: Cristian Andronic

    miercuri, 24 martie 2021

Sunt mugurii aceștia, de gheață și de floare,
Și-un dor aduce iarnă și-o lasă-n fiecare.

Și ninge peste viață, și zările sunt sure,
Și corbii zboară negri, și cad peste pădure.

Speranța primăverii e încă prea departe,
Zăpezile pun doliu și prevestesc a moarte.

Din nuci cad putrezite și crengile, și seva,
Și-o lacrimă îl cheamă pe zeul Kamadeva.

Și pare că tristețea e un comun simptom
A bolii ce desparte de om, oricare om.



vezi mai multe poezii de: Cristian Andronic




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

O atmosferă plastică a zilelor pe care le trăim, cu deznădejde și tot mai puțină iubire față de semeni. Și mie-mi place mult.
Lucia Eniu
joi, 25 martie 2021


Am recitit cu plăcere :)
M Horlaci
miercuri, 24 martie 2021