Încruntat e timpul
când, cu bună știință,
îl confrunți în față
și în consecință,
Că ți-a luat puținul
clipelor mărunte
și ți-a dat în schimb doar
riduri reci pe frunte.
Încruntată-i soarta
când o cerți cu ciudă,
că ți-a dat în viață
doar amar și trudă,
Că ți-a pus desaga
ce-apăsa nemernic,
când tu vrut-ai sincer
să fii mai puternic.
Încruntată-i lumea
când nu joci cum cântă
și-o găsești păgână,
nu dreaptă , nu sfântă,
Învelită-n ură,
goală de iubire,
multa-i ignoranță
te-a lovit cu știre.
Încruntată-i noaptea,
când dorești să plece
plictisit de gândul
frământat și rece,
Însetat de ziua
ce-o dorești cu dorul
unui soare veșnic
să-ți alunge norul.
vezi mai multe poezii de: luciancazacu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.