Vezi varianta desktop a site-ului

• Acasă
• Clasici
• Contemporani
• Străini
• Translations
• Membri
• Proverbe
• Povestiri
• Proză
• Ştiaţi că
• Calendar
• Citate
• Log In
• Radio Poema
• Contact

Inel - bragagiu
Poezie adăugată de: bragagiu

Din tremurul mărunt de stele
Frânturi de raze cad în noapte,
Iar dimineața viorele
Ridică frunzele uscate.

Când Luna printre nori își rupe
Cercei, mărgele și lănțușe*
Pădurea-ntreagă-n zori erupe
Cu violetul de brândușe.

De crucile în țintirime
În aer stau îngheboșite
Cu săbii verzi de prospețime
Sar stânjeneii pe morminte.

Dacă ceva și se termină
Nu se sfârșește-n consumare -
Prin întuneric o lumină
Numaidecât apoi răsare.

De m-aricesc tot în statură
Țepos și strâmb ca un ienupăr
Îmi spui că nu mă crezi în ură
Râzând de mine că mă supăr.

Filosofia-ți: O să-ți treacă!
Poate mai mult mă întărâtă:
Doresc să fiu măcar oleacă
Ca și o cruce mohorâtă!

Ard că în noapte-i întuneric,
Turb că s-au dezlegat șireturi,
Însă mă pierd când mi se cere
De-a fi cu mine doar alături.

Scântei ca-n încordări de cremeni
Din mine își gătesc o pistă,
Iar tu-mi declari că de asemeni
Ai vrea să fii cu mine tristă.

Nu vreau ca să cunoști o beznă
Cât nu ar fi ea de măruntă
Căzând să-ți fiu doar lângă gleznă
O floare proastă și căruntă.

Și mă topesc ca o sfârșire
Ce-ncepe noul ca să nască:
Prea e Iubirea-n fericire
Urâtul ca să-mi recunoască!
*LĂNȚÚȘ, lănțușe, s. n. Lănțișor.
Victor Bragagiu

vezi mai multe poezii de: bragagiu