Am purtat cândva o luptă,
Dar am căzut pe front,
Mi s-au cutremurat plămânii
Când s-au rispit pe pământul
Dintr-o prăpastie adâncă...
Cu respiraţia sacadată,
Pe ritm de secunde din trecut,
Încerc să o iau la fugă,
Să alerg...Nu pot
Şi-mi adun gândurile din noroi,
Îmi scutur viaţa,
Mă uit înainte, te vad înapoi...
Cerul îşi trece norii
Peste ochii mei goi,
Păsările îşi bat aripile tăioase
Peste faţa mea arsă...
Durerea încearcă să mă resusciteze
Şi-mi dau seama că e cu atât mai aspră
Când începe să te placă...
Presiunea îmi sparge timpanele
Nu aud decât cântecul lebedei negre...
Adorm, mă trezesc şi mor
De un milion de ori...
Am dus mâna la piept
Şi nu mi-am găsit inima..
Uitasem că a fost pradă de război...
Am lăsat-o să cadă brusc,
Să lovească pământul
Ce a îngheţat sub pielea mea...
Am simţit vena de la mâna stângă
Cum se zbătea uşor,
Am lăsat să iasă tensiunea,
Am întins palma şi-am atins cu degetele cerul
Şi din vârful unghiilor
Soarele a coborât în asfinţit...
Atunci am înţeles
Că în moartea asta,
De prea multe ori am trăit...
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan