Din acea noapte
merg și vorbesc din nou,
a boemiană sună,
de parcă aș fi din nou acasă,
unde între Vltava, Dunăre
și râul copilăriei mele
totul și toate mă știu.
Mersul, pas cu pas, a revenit,
vederea, privită, am reînvățat-o.
Ghemuită încă, clipind,
atârnam de fereastră,
vedeam anii umbroși,
în care nici o stea
nu-mi atârna în gură,
depărtându-se peste dealuri.
Peste Hradcany
dimineața la șase
măturătorii de zăpadă din Tatra,
cu labele lor crăpate,
măturaseră cioburile păturii de gheață.
De sub sloiurile sparte
ale râului meu, al meu râu,
eliberată țâșni apa.
Să o auzi până la Urali.
Traducere Ana Mureșanu și Ramona Trufin
vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.