Cu păsări de somn amețite
și arbori de vânt împușcați
se trezește ziua, iar marea
deasupra-i golește un pahar înspumat.
Râurile forfotesc spre apa cea mare,
iar câmpul pune în gura aerului pur
jurăminte de dragoste
cu flori proaspete.
Pământul nu vrea să poarte ciuperca de fum,
nici o făptură să nu vomite sub cer,
cu ploaie și fulgere de mânie să abolească
nemaiauzite voci ale distrugerii.
Cu noi el vrea să-și vadă frații pestriți
și surorile cenușii trezindu-se,
pe regele pește, alteța privighetoare,
și salamandra, craiul de foc.
Pentru noi, în mare plantează corali.
Pădurilor le poruncește să păstreze liniștea,
marmurei, frumoasa vână să și-o îngroașe,
și boabelor de rouă iar peste cenușă să treacă.
Pământul vrea trecere liberă în univers,
fiecare zi să-i urmeze nopții,
ca încă o mie și una de dimineți
bătrânei splendori să-i urmeze tinere haruri.
Traducere Ana Mureșanu și Ramona Trufin
vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.