Folosite dimpreună: două anotimpuri, cărți și o muzică.
Cheile, ceștile de ceai, coșul de pâine, cearșafuri
și un pat.
O zestre de cuvinte, de gesturi, adusă cu sine,
întrebuințată, uzată.
O ordine a casei respectată. Spus. Făcut. Și întotdeauna
mâna întinsă.
De ierni, de un septet vienez și de veri
m-am îndrăgostit.
De hărți, un sat de munte, o plajă și
un pat.
Un cult am făcut din date , promisiuni am declarat
de neîncălcat,
am adorat un Ceva și cu evlavie am stat în fața unui Nimic.
(- a ziarului împăturit, a cenușii sleite, a biletului
cu o însemnare)
fără teamă de religie, căci biserica a fost acest pat.
Din privirea spre mare pleca nesecătuita mea
pictură.
De la balcon mai jos erau popoarele, vecinii mei,
de salutat.
La focul vetrei, protejat, părul meu avea
cea mai intensă culoare.
Soneria de la ușă era alarmă pentru bucuria mea.
Nu pe tine te-am pierdut,
ci lumea.
Traducere Ana Mureșanu și Ramona Trufin
vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.