Să fii aici e plăcut; sunetul ploii într-o primăvară mult aşteptată şi cel ce strigă spre a fi auzit îţi pare atât de pustiu şi nu-i poţi simţi începutul. Fetele tale se plimbă în dreapta şi în stânga ta, femeia stă deoparte şi parcă ar vrea să plângă, ploile de parcă s-ar trezi, din ochiul tău să soarbă.
Pe faţă porţi umbra păsărilor ce naşte-se-vor în ziua binecuvântată – alunecare înaintea înţelegerii;
penele ce vor încolţi şi mari sub ochii tăi se vor face, înainte ca zborul să ne cuprindă, într-un pumn de aripi să ne adune;
imaginea femeii ce face-se-va ocrotitoare şi înaltă;
apele ce, toate, templu se vor înălţa şi dărui cu totul.
Să fii aici e plăcut; sunetul ploii într-o primăvară mult aşteptată şi ziduri uriaşe aplecându-se asupra ta. când nu poţi chema nici măcar pe cei ce-şi pasc turmele pe spinarea ta. Când precum lăcustele eşti gata să te întinzi pretutindeni, umbra acoperind-o. Precum strigătul de sus al frunzelor.
vezi mai multe poezii de: Ioan Flora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.