Ce singur poţi rămâne în interiorul unui cuvânt.
Găoacea lui gălbuie te apasă şi te măsoară
şi vezi trecând anotimpuri
în urma ta vezi
zburând păsări pe toată suprafaţa lui.
O dată îl suie omul de la un capăt la altul
şi rămâne singur, săptămâni întregi.
O dată se alege pe sine drept obiect de contemplare
şi n-ai ce face,
te-nvârţi în jurul propriului tău univers,
uscatului în creştere împotrivindu-te.
(Ce plin de întâmplări poţi fi dimineaţa,
cu ochiul încă plin de vis
şi ce bine poţi curge ca o apă.)
O dată ţâşneşte din creangă de copac
şi cazi pe brânci în interiorul lui.
Aeriene aripi îţi albesc picioarele goale.
vezi mai multe poezii de: Ioan Flora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.