Nu pot fi sigur că acolo unde textul se acoperă pe sine,
apare un cocoş-de-munte.
Nu pot spune dacă omul ezită între tăcere şi lumină.
Nu pot fi sigur că singurătate şi câmpuri de hârtie
există,
că sunetul spintecă urechea.
Însetat, cocoşul-de-munte se-opreşte în faţa literei.
Nu pot fi sigur că încetează să existe
la cea mai mică atingere a ei.
Nu sângerăm egal şi mi se pare că timpul
e o plăcere trecătoare.
vezi mai multe poezii de: Ioan Flora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.