Cu maini invinetite de umblet lung prin ger
Voi reintra in mine cand va veni declinul;
Voi cobori sa caut, pierduta-ntr-un ungher,
Firida unde arde cu foc nestins Divinul.
Si flacarii voi spune: Fior al caldei firi,
Joc viu ori sovaielnic de galbena marama,
Vibrare necurmata, zigzag de palpairi,
Usoara si fierbinte vapaie, te destrama;
Reda nemarginirii fugarul tau mister
Mereu mai stravezie, mereu mai nea,
Prin sure si inalte pustiuri de eter
Desfasura pe hauri o horbota aprinsa.
Deasupra ta, deasupra haoticului drum,
Cupolele nocturne te-or strejui hieratic;
Iar tu vei fi parfumul lunecator de-acum
Pe-a lumilor intinsa tipsie de jeratic.
Curand, sub faldul umbrei, nu vei mai deslusi
Nici recea Astartee, nici incruntata Gee
Doar spuza sidefata in departare, si
In preajma, goana unor naluci opiacee.
Vulturi de flacari, astrii spre tine s-or purta.
Vaslirii lor solemne deschide-atunci ferestre
Si bea din plin vartejul starnit in preajma ta
Cum altadata, boarea padurilor terestre.
Respira, cresti mai vasta in plasma unde doar
O singura navala de nazuinti se-aprinde,
Asemeni unui mare si lacom protozoar,
Inmugurindu-ti brate, in noapte le intinde.
Al tau, al tau, ul Intregului dintai,
Din negura-Andromedii la sorii din Centaur,
Stapanitoare, soarbe tot cerul si ramai
Prin marea de funingini navodul plin cu aur.
vezi mai multe poezii de: Ion Barbu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.