Cu inimă la coarne, cineva dă cu copita-n lacrimi
Încă unul care încearcă să potcovească eterul.
Pe urmă lucrurile se complică și ard
toate circumvoluțiunile luminii.
(înainte mor crinii...)
Pustiul e alb,
alb,
alb.
Poate că a fost ultima oară când mai încercam
să trezesc duhurile
cu care nu-s prieten.
Dedesubtul apelor doarme un orb.
vezi mai multe poezii de: Ion Caraion