Anatolida sau Omul si fortele VI - Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de: Gerra Orivera

X
Scriptura cam acest fel ne dezveleste mitul
Ce strabatuse lumea; intr-insa-aflam mijloace
A dezlega enigma.
Mois’, crescut in Egipt, mai conserva d-acolo
Si datini, si doctrine, si tot mai intrevede
Divinitatea-n forta, si Eloim ii zice.
Ca stirpe-abramiana retine iar credinta
Stiintei prohibite; d-aceasta in Geneze
Mai da divinitatii antice atribute
Sau calitati pagane, o lasa ca si altii
Tenace in vendicta, teribila-n manie,
Avara si geloasa in cauza stiintei;
In fond insa-l repumna absurdul si nedreptul:
In Eloim transpare divinitatea vera.
Caci insusi prin femeie prescrie re-ntregirea,
Regenerarea plina umanitatii-ntrege.
Ea are sa striveasca culpabila, perfida
A sarpelui rea teasta.
E cu metod Scriptura, caci atestand caderea
Ne spune cate-exista si cum vorbeste lumea
De arborul stiintei si lasa o speranta
De cate au sa fie, prin contraziceri insesi
Descopera-adevarul.
Caderea este-o fapta, s-asa o recunoaste;
Ci care e cuvantul? de unde provenise?
Scriptura ni-l transmite asa cum se didese
D-adoratorii fortei, satrapii-antichitatii,
Si pare ca s-adresa la mintea omenirii,
Zicandu-i: “Au se poate un zeu gelos si pater?
Un zeu plin de vendicta in marea-i bunatate?
Un zeu plin de rancurra in lunga lui clementa?
Si daca vreti cuvantul caderii deplorabili,
Vi-l spui cum vor sa-l spuie potentii, impostorii:
Creat cu simtiri omul, dotat cu judecata,
Distins prin ratiune cu nalta facultate
Sa studie, s-observe si altor sa comunice
Ideea, cugetarea, acesta este omul,
Imaginea divina.
De alta parte, iara, o lege de teroare
Divinamente data, nerevocabil pusa
Sa nu cumva sa puie in uz aceste daruri,
Sa nu cumva sa guste din arbor ul stiintei,
Ce-atat se dezvoltase in lumea cunoscuta
Cat paradis se zise! ca va muri cu moarte
In tot superlativul si el, ce-a comis fapta,
S-a lui posteritate.”
Prin aste contraziceri Scriptura ne deschide
Un dr um de judecare si d-a conchide singuri:
De este cu putinta un zeu pervers cu mintea,
Gelos d-a sa faptura, nedrept, cumplit, teribil,
Neconsecvent cu sine, lipsit de ratiune,
Intr-un delir culpabil de ura, de vendicta,
Sa dea pe mana mortii umanitatea-ntreaga,
Sa martirize filii d-a tatalui pacate
C-o ura ne-mpacata, sa-si faca un deliciu
Din lungile suspine s-universalul gemat?
Acel zeu nu exista si n-a putut sa-existe;
E zeul fictiunii infamilor ce vrura
Sa-mpile omenirea in numele credintei
De dansii inventata, facand divinitatea
Egala si complice cumplitelor lor crime.
Scriptura ii denunta prin contraziceri insesi,
Si toata nefiinta, ca zeii fictiunii,
Dispare ca minciuna cand adevar u-apare
In Iehova-Fiinta, si cand mai dinainte,
Prin lupta decisiva si foarte neleala
D-o noapte foar te lunga, invinse omul forta,
Ce pe langa tarie adaugea si dolul,
Punandu-i mii de piedici la coapsa lui virila.
In alba diminetii teribila fantasma,
Divinitatea-Forta, cu toata-a ei tarie,
Manopere si curse, era jos rasturnata;
Iacob e cu genunchii pe pieptul si gatlejul
Lui Eloim cel tare, ce gratie ii cere.
Nu gratie, ci pumna, te lupta d-aci, oame
Dezmostenit, te lupta!
Cu propriul tau sange respinge ignoranta,
Nu crede imposturii; Scriptura ce-ti depinge
Figurile erorii te face sa vezi singur
A ta regenerare in fructele stiintei,
In Dumnezeu-Cuvantul.
Cazut-ai prin eroarea-ti, lipsit de prestiinta;
Prin Dumnezeu-Cuvantul te nalta la splendoarea,
La starea-ti primitiva.
Despar te din substanta divinitatii vere
Nedemnele-atribute ce-i dete impostura;
In legile-armoniei vezi legea providentei,
Principiul bunatatii; divinitaitea-ntreaga
Sta insasi in dreptate, cand faptele-ti per verse
Rastoarna echilibrul. Cand iesi din calea dreapta
Si predomina raul, convinge-te ca bunul
Rasare din excesul al raului, si darul
S-adauge oriunde pacatul se-nmulteste;
Ca lucea din tenebre din rau binele iese.
V. Moartea sau fratii
I
Caderea-a fost si este, nu insa preursita
Din planul providentei, ci din fatala-eroare.
D-aci in ignoranta, in lipsa cazut omul,
Ajunse-a se sustine ca fiarele cu prada,
Ca pasari cu ciupitul, sau laborand pamantul
In chinuri si sudoare, cu palmele, cu bratul,
In lipsa d-instrumente, a se arma cu lemnul
Si mai tarziu cu piatra spre-a rasturna pamantul.
Dotat cu ratiune, isi construi umbrar ul;
Castorul, randurela ii fura drept maestri
Spre a-si cladi coliba, si alte animale
Spre a-si cata spelunce si a scobi pamantul
Sa se alberge iar na.
Doma cavallul, boul si le impinse jugul
D-a trage greutatea cu dansul dimpreuna
La asprele lui sarcini. Domestici si pasari,
Forma de vite turme, dispuse d-al lor lapte,
De lana si de piele, d-a lor progenitura.
Cu fiara veni-n lupta si, vingator adesea,
Intreaga-i despuiere ii atesta valoarea
Si-l revesti ca manta, emblema de victorie,
Trofeu al luptei sale.
Cu furie mai mare, cu ura mai cumplita
Veni cu omu-n lupta si, vingator sau prada,
Ajunse ori despotul, ori sclavul mizerabil
Al fratelui sau insusi, carnefix ori victima.
Urmand dupa Scriptura, lua-vom inainte
Drept arhetip de viata adamiana stare,
Familia intreaga ce reprezinta-n sine
Viata primitiva; vom spune cu durere
De cele intamplate dupa cadere-ndata
Ca niste consecinte.
Pierdu Adam edenul, primara fericire,
Cazu omul din culmea progreselor cantate
De toti profetii lumii popoarelor antice.
Un cataclism teribil, univers



vezi mai multe poezii de: Ion Heliade-Rădulescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.