Portretul - Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Era poet în suflet, era artistul june,
Şi creator penelu-i; în contemplarea sa
Trăsurile-ţi divine, în marea-i pasiune
Voind să le imite, un angel copia.
Şi a făcut un angel în toată-a lui candoare,
O vergine cerească femeia-serafim,
Şi-a pus umana artă şi zelul şi ardoare
Să reproducă fapta Artistului sublim.
Ci unde e scânteia din blânda-ţi căutare?
Şi unde e seninul din ochii-ţi cerulii,
Şi sufletul acela din oricare mişcare,
Şi fruntea-ţi elocventă, ş-acele culori vii?
Ci unde-e copilina vorbire inspirată,
Acele fierbinţi unde ce-nsuflă al tău sân,
Exoticu-alabastru, rujoarea colorată
De rumenul serafic pictorului străin?
Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbeşte, luce:
În el eu văz şi suflet, şi cuget, ş-al tău dor,
E magică oglindă din care restrăluce
Acel de inimi fulger, acel divin amor.
Acele buze rumeni sunt bine imitate;
Ci nu văz eu viaţa din buzele-ţi de foc,
Al lor diafan rumen acolo nu străbate,
Nu-ngheaţă, nu-ncălzeşte acel feeric joc.
Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce,
Cu-ai tăi doi sori aprinde, însuflă sânul meu;
Ş-al tău portret aievea, real voi reproduce
Şi-l voi via cu focul furat de Prometeu.
Ai cugetat vrodată, ai admirat în sine
Metalica oglindă a artei lui Daguerre?
Pe ea ştii cum modelul s-absoarbe şi se ţine
Şi cum se-ntipăreşte printr-un arcan mister.
Ideea e ferice, invenţia — divină;
Dar este-mprumutată din ochii lui Amor;
Nu-mi pare mie nouă, de loc nu mi-e străină.
D-a fost amant artistul, a fost şi creator.
In ochii-mi ca-n oglindă se vede-a ta fiinţă
Ş-aievea se refletă în sânu-mi înfocat;
Pe inimă ca-n placă, prin calda mea credinţă,
Imaginea-ţi întreagă ca zeu s-a întronat.
Domneşte şi e vie, şi anii n-o vor stinge,
Şi-n sacrul meu deliriu spuind-o, voi cânta,
Ca suflet fără vârstă, ce timpul nu-l învinge,
Ş-o va cunoaşte lumea în admirarea sa:
“Frumoşi îţi sunt ochii, frumoasă ţi-e faţa!
Frumos îţi e svolul, angel d-Osana!
Şi de-mi este scumpă, de-mi place viaţa,
E d-ast sfânt nesaţiu d-a te contempla.”
Erai vergine castă, aveai pe cap cunună,
Pasai să juri credinţă l-altar, la imeneu,
Cu buclele-ţi aurii beteala împreună
Forma aureola unei copile-zeu.
Şi chipul tău atuncea mi-a inspirat cântarea
Ce-nvoacă serafimul, al meu consolator.
Acolo ţi-e ritratul şi-ntreagă-asemănarea,
Şi-n piept mi-a fost secretul un foc consumator.
Sunt secoli de atuncea la lunga-mi aşteptare;
Mi-e teamă să pui mâna s-ating acel portret,
Şi lira-mi îl repetă în sacra-i fiorare;
Pe pictorul d-atuncea îl faci acum poet.
E june, încă june în dulcea-mi suvenire
Imaginea-ti divină, modelul meu sublim,
Ce-ntinereşte-n mine şi cuget, şi simţire,
Şi-ţi spune cine este frumosu-mi serafim.
Eşti liberă acuma; eşti însuşi idealul
Acelui frumos angel. Ascultă ruga mea,
În inimă-mi citeşte, şi-ntr-însa vei vedea:
“Dă copia la pictor, şi mie-originalul”.



vezi mai multe poezii de: Ion Heliade-Rădulescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.