Serafimul şi heruvimul sau mângâierea conştiinţei şi mustrarea cugetului - Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie?
Care îţi este slujba? Ce vrei aicea jos?
Pacea vesteşti tu lumii? Pacea aduci tu mie?
Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?!
Ochii tăi... e seninul,
Buza ta e zâmbirea,
Faţa ta e blândeţea,
Ca pieptu-ţi nu e crinul;
Dragoste ţi-e privirea,
Totul eşti frumuseţea.
Fiinţa-ţi luminează,
Mărirea te-nconjoară,
Liniştea te-nsoţeşte:
Pasu-ţi de naintează,
Slava-mprejuru-ţi zboară,
Preajma-ţi pace vesteşte.
Frumos serafim! îmi place
La tine a mă uita,
În ochii tăi a căta;
Lumina lor este lină!
În ochi-mi izbeşte plină
Blânda lor, senina pace.
Tu mă înveţi cântarea,
Tu îmi însufli pieptul,
Tu îmi arăţi cărarea
Care merge d-a dreptul
La fiica armoniei.
Lira ta e cerească,
Glasul ei m-aripează,
Fiinţa-mi pământească
În zborul său cutează
La scaunul veciei.
Şi-n somnu-mi, şi aievea fiinţa-ţi mă-nsoţeşte;
Chipu-ţi mi-e faţ-oriunde, în preajma mea el zboară
Din soare se repede, din lună străluceşte,
După pământ se nalţă, din ceruri se coboară.
Pe la fântâni m-aşteaptă, cu unda se răsfrânge,
Cu frunza îmi şopteşte, cu zefirul suspină,
Cu valea îmi răspunde, cu patima mea plânge,
Cu dealul se înalţă, cu câmpul se alină.
Cu floarea se dă-n leagăn, cu iarba undoiază;
Livedea îl arată, dumbrava-l subascunde;
În ziuă şi în noapte, la umbră şi în rază
Nu e nălucă,-mi spune, mă mângâie oriunde.
Durerea mi-o adoarme, lacrima el mi-o şterge,
Şi pe pământ, şi-n ceruri nădejdea mi-o arată.
Cu glasul conştiinţei el înainte-mi merge,
Blând, dulce, vesel; ş-aspru nu l-am văzut vrodată.
Frumoşi îţi sunt ochii! frumoasă ţi-e faţa!
Frumos îţi e zborul, o, înger ceresc!
Şi de-mi este dragă, de-mi place viaţa,
E d-ast sfânt nesaţiu ca să te privesc.
Fie ca-n veci astfel s-am a ta fiinţă!
Faţa ta să-mi râză până la mormânt,
Ochii-ţi să-mi aprinză supusa-mi credinţă,
Lumina-ţi lucească la slabu-mi cuvânt!
Când va bate ceasul întoarcerii mele,
Când la judecată mă voi arăta
(Momente ce omul le simte mai grele),
Tu ş-atunci, o, înger, dar! mă vei urma!
* * *
Războinice, viteze, heruvim înfocate,
Împlinitor prea straşnic urgiilor cereşti!
Repede înger!
Ochii tăi scânteiază,
Braţul tău e puterea,
Sabia-ţi flăcărează,
Cruntă îţi e vederea,
Faţa ta e fior!
În urmă-ţi e dreptate,
În preajmă-ţi străşnicia;
Glasul tău mă străbate,
Totul eşti vitejia
Şi fulger arzător!
Heruvim! mă-nfiorează
Înmulţita ta vedere,
Mulţii tăi ochi priveghează
Ca singura prevedere.
Eu te văz, şi mă sfiesc.
Inima-mi nu te uraşte,
Tremură l-a ta ivire
Şi-n adâncul ei se naşte
O fioroasă cinstire,
Un foc arzător, ceresc!
Eu văz în tine pe-mplinitorul
Acelei drepte urgii cereşti,
Eu văz în tine pe păzitorul
Vechii răstrişte cei strămoşeşti.
Astfel al lumii bătrânul Tată
Din pomul vieţii c-a cutezat,
L-a fericirii poartă-ncuiată
Plângea păcatu-i cel neiertat.
Tu-mi opreşti raiul, mi-aduci aminte
A mea greşeală, şi mă-ngrozesc!
Limba ta tace, n-auz cuvinte,
Dar îţi ard ochii, ei îmi vorbesc.
Când viforul se scoală, când cerul se mânie,
Când negura se-ntinde, când norii se-mpletesc,
Când focul şerpuieşte d-a lungul în tărie
Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc.
Când marea se răscoală, volbură-ntărâtată,
Când undele-i muginde se nalţă spumegând,
Fiinţa-mi ca o barcă de cuget spulberată
Pe fieşcare stâncă te vede – ameninţând.
Şi când fumegă munţii, vulcanul când turbează,
Când flăcări rotitoare până la ceruri zbor,
Când tremură pământul, văzduhul scânteiază,
Al meu suflet te vede în orice meteor.
Pe orice spăimântează ş-ameninţă viaţa,
În orice loc de groază, acolo te zăresc:
Ca tunetul ţi-e glasul, ca fulgerul ţi-e faţa!
Fulger în mine trece când ochii-mi te-ntâlnesc!
Viforul bubuie, zboară,
Crivăţul vâjâie, trece,
Tremurul saltă, doboară,
Trăsnetul arde, petrece
Cu cugetul când vii.
Grindina bate, răneşte,
Stingerea pasu-i urmează;
Seceta seacă, sterpează,
Foametea rumpe, răcneşte,
Boalele zbiară, turbează,
Moartea doboară, coseşte
Osânda tu când ţii.
Arată-mi osânda, în veci mă mustrează,
Nu îmi ierta vina câtuşi de puţin;
În a mea viaţă tu mă îndreptează
Când fapte şi gânduri rele mă întin.
Însă când grozavul al meu ceas va bate
Şi când vei da semnul, o, drept heruvim,
Atunci ţi-adu-aminte că tu eşti un frate
Cu-al meu blând şi dulce, frumos serafim.



vezi mai multe poezii de: Ion Heliade-Rădulescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.