O creangă îndoită pe urma unui gând,
Tiparul ei se pierde pe undeva-n pământ,
Și se repetă-n fructul cu cinci semințe noi
Care-a căzut din zarea de purpură-ntre noi.
Pesemne iară-i toamnă - mi-am zis - și aș fi vrut
În clipa-aceea sfântă să-ncerc să te sărut.
Dar te-ai întors grăbită și l-ai luat să-mi spui
Cum se-oglindește cerul aprins pe fața lui.
Și semăna cu tine, la gură când l-ai dus.
Foșnea lumina serii, pe undeva, pe sus.
vezi mai multe poezii de: Ion Horea