Verde nou al primăverii, roş al florilor de vară,
Toamna, galbenul din frunza ta târzie mi-e mai drag,
Fie că-n velinţi tăcute inimi de-aur le presară,
Fie că foşneşte-n taina mătăsosului tău steag.
Zi senină, zi rodită ca o poamă de lumină,
Câtă floare prea devreme scuturată te-a dorit,
Să te pot culege astăzi - cer, şi suflet, şi grădină -
Cismigiule de toamna, de-amintire biruit.
De pe podul ce oglindă arcu-ntins al pietrei sale
Peste apă unde lebezi dorm pe teiul tremurat,
Cine m-a chemat pe nume, cine m-a oprit în cale?
Umbra ta de altădată şi un ram îngândurat.
Verde dor al primăverii, foc al dragostei din vară,
Toamna, părul de-aur moale al iubirii mi-e mai drag
Când strivesc şi ani, şi zile ce covorul tău presară
Şi-mi foşneşti a moarte-n suflet, mătăsos şi galben steag.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.