Pe dealuri ninse mergi astăzi la pădure,
Coborî spre Valea Mare sub cerurile sure,
Şi fagi cu coajă albă, la şipotul de leac,
Ca stranii colonade de templu se desfac.
Te-opreşti să bei din apa curată ce dă viaţă,
Îţi spune pădurarul: - E sipot sfânt, nu-ngheaţă.
Şi da să cheme basmul vechi al izvorului...
Dar nu-l ascultaţi, ţi-e gândul - vezi tu - la faţa lui.
Îţi aminteşti bordeiul poienii, totul verii,
Şi câinii care latră doar, doar o să te sperii,
Şi faţa răsărită în drum ca din pământ,
Şi ploaia de lumină a soarelui în crâng.
Şi gardul viu şi umbra pădurii tremurate,
Potecile, răscrucea - îţi amintesc de toate:
De muşchiul cald pe râpă de unde-n codru vezi
Colinele albastre cu vii şi cu livezi.
De guruitul dulce-al porumbului sălbatic,
De faţa mai sfioasă ca un porumb sălbatic,
De serile sub fagii prieteni când o stea
Se anina de frunze ca faţa să mai stea...
Îţi aminteşti de toate, vezi toate: ochiul, geană...
- Moş Pavel, ce-ţi mai face, de-acum un an, Ileana!
- Boierule, am dat-o după un cârciumar
De prin Lerești; e omul chiabur ... Auzi doar rar
Cum sună şi răsună, departe, în pădure,
Auitor, a moarte - departe - o secure.
vezi mai multe poezii de: Ion Pillat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.