Pe claie - Ion Pillat
Adăugat de: Gerra Orivera

Întinşi pe floarea fânului, pe claie,
Visăm în miezul nopţilor de vară…

Prin ramuri răsturnate vântul trece
Cu glas de val rostogolit departe…
Sub noi e cerul limpede ca marea
Zărită pe-nnoptate printre ramuri,
Cu stelele, fanaluri de corăbii,
Aprinse-n port de mâna înserării.
Spre alt liman pluteşte fiecare:
Din mersul ei urzind eternă lege,
Şi dintr-un glob de lacrimi şi de tină,
Creând pe cer deplină frumuseţe.
Ce-mi pasă dacă-n ele tragedia
Pământului, tăcut se desfăşoară.
De stele sus, ce-mi pas㠖 când e steaua
În ochii tăi şi pe tării lumină.



vezi mai multe poezii de: Ion Pillat




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.