Toaca - Ion Pillat
Adăugat de: Gerra Orivera

Pe curtea mănăstirii îmi deschid,
Ca peste visul sufletului, geamul.
Tăcerea e de piatră: un molid
Şi-a-ncremenit în luna plină ramul.
Biserica de bârne s-a-nchinat
La steaua cea dintâi, ca la icoană.
Un înger ca un nor îndepărtat,
Proptit de munţi se roagă alb în strană.
Ce-i om s-a stins — ce-i sunet a murit
Trăieşte numai schitul şi copacul.
Tăcerea cerului a ţintuit
Cu stele grele de oţel copacul
Dar clar o picătură a căzut,
Spărgând oglinda timpului în două —



Şi-ascult în piept şi-aud în schitul mut
Mărgăritarele cum plouă.
E toaca ta! A început să bată
Sub cer, prelung, cu inima deodată.



vezi mai multe poezii de: Ion Pillat




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Să fie pentru îmbogățirea frumosului!
Gerra Orivera
miercuri, 08 martie 2017


foarte frumos...
multumesc!
danab
miercuri, 08 martie 2017