TREI NASTURI
S-a oprit tramvaiul în piață
Lume multă și pestriță
Și prin iures se împinge
Și o frumoasă cuconiță.
Cum avea rochițta strîmță
Și cu nasturi mulți pe spate
Vrea să urce, dar din cauze
Rochiei strînse-n trup, nu poate.
Trece mîna-i mititică
Rosa ca un plasture
Înspre spate și gingașă
Ea deschide un nasture.
Imposibil, să se urce,
Dar ca orișece femeie
Îți mai trece mînușița
Și încă un nasture deschide.
Dar cum treapta-i înăltuță
Și e aproape imposibil!
Ce săa facă, ce să facă?
Vai, momentul e penibil!
Mai deschide încă unul
Dar zadarnic îi e dorul
Nici acum nu poate doamna
Să ridice-n sus piciorul.
Dar un domn ce stă în urma-i
Fără nici un fel de formă
O apucă de contururi
Și o saltă pe platformă.
Doamna, roșie la față
Fulgerînd priviri haine
Se întoarce și îi spune
Bombonind: - Nu ți-e rusine?
-N-ai dreptate cuconita
Zice el cu anasană –
Dumneata te superi fiindcă,
Fără vrere am pus mîna
Pe cînd eu tăcui din gura
Cînd nici nu mi-ai spus pardon
Și mi-ai descheiat în grabă
Trei nasturi la pantalon.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Ion Pribeagu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.