Din inima noastră deșertată,
Ora s-a prelins a despărțiri.
Ca o perlă bolnavă a zăcut pe fund
Setea, când n-a mai avut ce să mai soarbă.
Ora de doliu, veșnică, fără moarte,
A pândit în noi ca un vechi blestem.
Cu seva otrăvită a timpului
A suit în soarta iubirii
Și toate cuvintele au înflorit amare,
Și în toate privirile
Au tremurat presimțirile.
Cum se-nfrățesc mâinile în acest adio,
Cum își citesc ochii acest bun rămas.
A cui e voința care ne dezbină
Când strigă-n noi sângele
După tot ce a fost?
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.