Pe marginea mării de doliu, de-a lungul
şterselor urme ale rătăcirilor mele,
de-a lungul gemetelor din vechi osândite sub stele,
la Pontul Euxin izgonit cu pustiul şi gândul...
Spumegă monoton valul sub rocele sumbre,
prin muzicalul exil sorb lânced suspin de toamnă.
E poate soarta care astfel îndeamnă
la încheieri, zbuciumul unei umbre.
Să te ascult, mare urnită din începuturi,
ultimii paşi să-i închin treptelor goale,
să mă adormi în jalea privirilor tale
de ursitoare, bocind pe un leagăn de scuturi.
vezi mai multe poezii de: Ion Vinea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.