Sonet - Ion Vinea
Adăugat de: ALapis

Răpus de veac şi oameni şi retras
în sinea mea şi-n gînd ca-ntr-o cetate,
cuprins de umbre-n prag de bun rămas,
din vorbe şi-amintiri solie las
răzbind prin vremuri în eternitate.

Din cîte-au fost e tot ce mi-a rămas,
rezbel, ospeţe, baluri, stinse-s toate,
şi-ntoarse-n ceasul de singurătate
mă-ncerc tăcerii grele să-i dau glas
de clopot spart care-n paragini bate.

Şi poate-n tremurarea-i ruginită
să-şi mîne-n timp sonorii săi strigoi
ajunşi în visul lumii ca prin sită,
pe cînd învinsul mut, cu ochii goi,
neştiutor de zarva lui stîrnită,
şi-aşteaptă judecata de apoi.



vezi mai multe poezii de: Ion Vinea




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.