Voluptas - Ion Vinea
Adăugat de: ALapis

Printre Tanagre false şi flori de fir persane
când dormi, pe mări de ambru şi umbre, în alcov,
spre trupul tău alunec, înot, ca spre-un ostrov
cu golfuri călduroase şi leneşe liane.

Naufragiat, de-a pururi setos de noi secrete,
descopăr alte unghiuri şi-un alt parfum când plimb
pe formele-ţi inerte mişcările-mi încete
şi-adulmec ora-n tine, pătrunsă de un nimb,

iar pipăitul, artă ciudată şi subtilă,
pe matele alee scăzând şerpuitor,
călăuzeşte gura spre floarea imobilă
ce scapără-ntre bucle stigmatul de fosfor.



vezi mai multe poezii de: Ion Vinea




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.