Asupra dumitale nu mi se ridică mâna - Iosif Brodski
Adăugat de: Adina Speranta

Asupra dumitale nu mi se ridică mâna

Asupra dumitale nu mi se ridică mâna.
Și abia de îndrăznesc a spune-presupune
cu ce străfulgerare de păcate aș cuteza
să luminez amurgul zilei care apune.
Însă din zi în zi pe mine tot mai mult
pe mine eu mă acuz, dar presimțind ce va urma,
îmi iau iubirea, pentru că-n altă țară dumneata
îmi vei întoarce spatele, ca unui necunoscut.

1962

* * *

Toamna
mă gonește din parc,
chircește fragila vegetație
și se aține pe urma mea,
lovindu-se de pământ
cu frunzele osoase
și, ca Parca ce toarce,
îmi înfășură picioarele, mâinile
cu păienjenișul ploii,
cu funigei;
în cer se ascunde vârtelnița
acestei țesătoare jalnice
și acolo
tunete bubuie merei,
ca în mâinile puștanilor bețe cu care
lovesc în fonta grilajului
sau în vreo neapărată floare.

Apollo,
ia-mi lira, lasă-mi grilajul
și ascultă-mi ruga,
să fii cât mai îngăduitor: schimb
armonia strunelor – pentru tine –
cu imposibilitatea gratiilor grilajului
de a se destrăma,
transformând do-re-mi-ul tău
în ariile lui Perun,
imprevizibil zeu.

Ajunge atâta cântec de dragoste,
cântă despre toamnă,
gâtlej bătrân!
Ea e cea care a întins cortul
peste tine, recii ei stropi șfichiuitori
brăzdează argila, – din ei
cântă deci ca din
ascuțite lame,
din chimvale sadea,
repede-te și
pedepsește-ți sălbăticiunile!
Eu sunt prada ta!

1970-1971

traducere Leo Butnaru



vezi mai multe poezii de: Iosif Brodski




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.