Cocoșii
Stelele încă nu se stinseseră
Pe bolta clară.
Stelele erau la locul lor.
Când ei se treziră-n poiată
Pe stinghie sau în pătul.
...Liniștea trăgea să moară.
Ca în muțenia din templu
Înainte de-a izbucni coralul,
Se trezea plugarul,
Căscând nemulțumit și mahmur,
Apoi înhămând la car sau la plug
Predestinatul animal.
Asta a fost la început.
Răsăritul soarelui
Chiar însemnând toate astea,
Mari și mărunte,
După care astrul se înălța
Peste ogoare,
Peste creastă de munte.
Cocoșii plecau
După boabe de perle, de diamant.
Nu le mai plăcea meiul.
Râvneau ceva mai delicat.
Cocoșii scurmau, se-adânceau
În grămezi de bălegar,
Iar de cum găseau bobul,
La lumină-l scoteau neamânat
Și tocmai despre asta-n coteț
Pe la zori trâmbițau deșirat:
– Chiar noi înșine l-am găsit,
Noi l-am și curățat
Bobul de perlă, de diamant,
Noi, nu oarece cocoloș.
Izbânda o anunțăm
Cu glas nițel răgușit.
Iar eu,
Peste ani,
Peste veacuri
Chiar văd materia timpului
Descoperită de cocoși.
1958
traducere Leo Butnaru
vezi mai multe poezii de: Iosif Brodski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.