Mai urc, pe ici, pe colo, nişte trepte;
De melodii frenetic mă-nconjor
Să uit de larma pusă să deştepte
Tic-tacul unui vis tăinuitor.
Se trage ziua-n ea, caniculară;
De toarta nopţii gândul îl anin
Măsură-sfetnic cu bătaie rară,
Semn forţei ce mă-ndeamnă să revin.
Ce forfotă-i pe strada înserării!
Cu pasul greu de drumuri mă retrag,
Încolăcit în trenele uitării –
Uitării ce mă ţintuie în prag...
În naufragii bântuie clipita;
Pâraie-nvolburate curg şuvoi
Ca-n braţe să se năruie ispita –
Ispita umbrei cuibărite-n noi.
vezi mai multe poezii de: Adrian Erbiceanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Lectura incantatoare!
andreionthepoetry
luni, 31 august 2015
Frumos.
pavalachepaul
luni, 31 august 2015
Un poem frumos scris, felicitari
darius
luni, 31 august 2015