- Mai caut încă să răspund la toate
Acele întrebări fără răspuns
Ce mă consumă-n nopți abandonate
Când visele cu tine nu-s de-ajuns
Să spele depărtarea de pe hartă
Și gândurile de nisip arid.
Să fie oare blestemat de soartă
Cel aruncat pe un tărâm hibrid
De unde nu mai poate niciodată
Să zboare către celălalt conviv?
De când e Atlantida scufundată
Iubesc și mor în mod alternativ.
- Retorică se-ntoarce-această clipă
Cu ochii mari şi chip de porţelan,
Pe buzele rubin se înfiripă
Răspunsul căutat. M-asculţi, Ioan?
Tu ştii că între noi nicicând distanţa
N-a fost un factor cert, determinant,
I-am ignorat în joacă importanţa
Când am păşit, de mână, elegant,
Pe versuri ca pe-o scară de lumină,
Nimic nu-i imposibil când visăm,
Loiali unei iubirii, cu-aceeaşi vină,
Între suprem şi tandru alternăm.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
vezi mai multe poezii de: nutzu