Într-un izvor nestins de-un vis fierbinte,
Se oglindeşte pentr- o clipa timpul,
Şoptind încet cuvinte sfinte,
Apoi, zâmbindu-i cerului, seninul,
Se răzvrăteşte-n doară şi destinul.
Un foc nestins, tresare în lumină
Timid şi palid, ascunzându-şi faţa,
Trimis într-un exil, ferit de faţa lumii,
Privind pierdut în chipul lunii,
În fața lui se-nchinā numai viața.
Iar eu purtată de-a lui putere,
Plutind seninā peste valuri,
Izbindu-mă cu sufletul de-atitea maluri,
Sfidând oceanele şi marea,
Am să înving cândva şi depărtarea.
Sfindând momente trecătoare,
Voi trece peste stînci rebele,
Prin cāi ascunse celor rele,
Prin cāutari, desupra celor efemere,
Strigându-ți inima fermecatoare.
Iar când odată tresărind, te văd în zare,
Când sufletul îmi va striga atît de tare,
Strivind cu-al lui ecou o depărtare,
Un foc nestins păşind sfios pe o cărare,
Îşi va sfârşi anevoioasa căutare.
Iar noi, dansând prin roua diminetii,
Iubind ca doi nebuni un vis al tineretii,
Gustăm sărutul frumusetii,
Zâmbind din nou fără să doară,
DESTINULUI SI VIETII....
vezi mai multe poezii de: Anisoara Laura
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.