Ce strașnic sună, când poetul
Cu soarele, cu craiul s-a-nrudit,
Dar trist și-ascunde fața în regretul
Prin nopți de jale prăbușit.
Sub nori fâșii, în noaptea-ntunecată
Albastrul pur al cerului pieri,
Slăbiți obraji mi se-arată
Și-n suflet lacrimi cenușii.
Nu mă lăsa în umbră-n suspinare.
Tu, cea mai dragă iubită, luna mea!
Tu, fosfor, o, tu lumânare,
Tu, soare, tu, lumina mea!
Traducere Ion Pillat
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.