Să nu-mi ceri cuvântul, ci tăcerea.
Căci în secret stă datoria mea;
Să-ți spun ce-ascund în mine mi-ar fi vrerea,
Însă destinul nicidecum nu vrea.
Din zori izbește-un soare primenit
În bezna nopții, răspândind lumina;
Stânca-și deschide pieptu-ncremenit,
Izvoru-ascuns nu-l pizmuie-n adânc țărâna.
Oricine-ar vrea un prieten devotat,
La pieptul lui să-și verse plânsu-n pace;
Buzele mele-un jurământ le-a încleștat,
Și doar un Dumnezeu mi le-ar desface.
Traducere Ștefan Augustin Doinaș
vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.