I
S-a stins magia lumii. S-a pierdut
Puterea ce-o avea asupră-ți și luna
Și calmele grădini. Acuma luna
Oglindă a rămas pentru trecut,
Cristal de întristare și de moarte.
Azi pieptul nu-ți tresaltă, e-n zadar,
Nici tâmpla nu-ți zvâcnește. Azi ai doar
Memoria și zilele deșarte.
Nu pierde nimeni (în zadar repeți)
Decât ce n-a avut nicicând și n-are.
Nu te purta semeț și cu sfidare,
De vrei uitării arta să-i înveți.
Un trandafir, pecete, te omoară,
Și te petrece plânset de chitară.
II
E dusă fericirea. Dar nu-mi pasă,
Când sunt pe lume-atâtea lucruri rare.
E mai profundă-o clipă oarecare
Decât oceanul. Viața-acum mă lasă,
Cu ore lungi, în goana ei nebună.
O tainică minune ni se-arată.
E moartea – alt ocean, altă săgeată,
De soare să ne scape și de lună.
Și de iubire. Clipa ce mi-ai dat
Mi-ai luat-o-apoi, ștergând-o pe vecie.
Ce tot era voiești nimic să fie.
Plăcerea de-a fi trist doar mi-ai lăsat
Și vanul obicei ce pasu-mi poartă
Spre Sud, spre case vechi, cu flori la poartă.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.