Odaia de hotel, la fel cu celelalte,
și ceasul neatins de taină, tihna
siestei care lin ne împresoară,
și apa de izvor sorbită cu nesaț
și ceața-aceea luminoasă care
necontenit dă orbilor târcoale,
adresa unui ins care-a murit
și visul destrămat. În fața ta,
curgând molcom, nedeslușitul Rin.
Și slăbiciunea te cuprinde.
Prea șterse sunt spre-a fi trecute-n vers.
Traducere Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges