De miere-i, nu de apă, cea din urmă-a
clepsidrei picătură. Strălucind
o vom vedea și dispărând în beznă.
Ea va cuprinde însă bucuria
de Domnul hărăzită lui Adam:
duhul iubirii față de aproape,
puterea de-a-nțelege universul;
deși amăgitoare, clipa-n care
Vergiliu nimerit-a hexametrul,
și în tărie delicata nea,
atingerea înfiorată-a cărții
râvnite de pe raftul înțesat,
în bătălie lama rece-a spadei,
desțelenita mare-a Engliterei,
și mângâierea de a asculta
acordul așteptat, și amintirea
odinioară vie, azi pierdută,
și clipa-n care visul ne destramă.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.