Oh, ce n-aș da pe amintirea străzii
nepietruite, cu zidul de chirpici
și-un falnic călăreț ce umple zorii
cu poncho lung și ponosit
venit din pampă.
Oh, ce n-aș da pe amintirea mamei
în faptul zilei la conacul Santa Irene,
când nu știa c-are s-o cheme Borges.
Oh, ce n-aș da pe amintirea luptei
de la Cepeda, unde Estanislao del Campo
a salutat râzând cel dintâi glonț
cu bucuria vitejiei.
Oh, ce n-aș da pe amintirea ușii care dă
spre tainicul tărâm în care tata
se cufunda în fiecare seară
mai înainte de-a se pierde-n vis.
Ultima oară a făcut-o-n paișpe
pe paisprezece februarie 1938.
Oh, ce n-aș da pe amintirea navelor
lui Hengist desprinzându-se de țărmul
cel nisipos al Danemarcei, spre-a supune
o insulă ce-avea să se numească Englitera.
Oh, ce n-aș da pe amintirea unei
(pierdută azi, dar altădată vie)
scăldate-n aur pânze a lui Turner,
la fel ca muzica necuprinsă.
Oh, ce n-aș da pe amintirea serii
când, înainte de a bea cucuta, liniștit,
l-aș fi auzit chiar pe Socrate
examinând problema nemuririi,
ba apelând la mit, ba la rațiune,
pe când, treptat, albastra moarte rece,
suind din tălpi, îi cuprindea tot trupul.
Oh, ce n-aș da pe amintirea clipei
în care mi-ai fi spus că mă iubești,
iar eu n-aș fi dormit până în zori
cutremurat de fericire.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.