În vis adânc tot vise furiș se cuibăresc.
Vreau noapte după noapte în beznă să m-afund
De ape ce mă spală de ziuă. În strat profund.
De limpezi ape însă necontenit găsesc,
De-uitare-ngăduită în ceas de asfințit.
Minunea deșănțată. Oglindă răsturnată
Cu chipul meu același și altul totodată
Ori poate-ntunecoasa-nchisoare-labirint.
Grădină-i oare? Nu știu. Coșmar e-ntotdeauna.
Înfricoșarea-i este din altă lume. Apare
Ceva ce n-are nume, de dincolo de zare.
Din negură de vremuri și de legende.- NTRUNA
Icoana cea pocită veghea cum umbra-a ponegrit.
De ce din trup țâșnește la ceas de asfințit,
Când sufletu-mi e singur, ăst trandafir smintit?
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.