Când numărul de pași se împlinește
ce pe pământ să calci ți-a fost sortit,
atunci tu mori. Cu tine mor și eu,
eu, care-aminte îmi aduc de noaptea
nespusei despărțiri, acum mă-ntreb:
Ce s-a ales de-acei doi băiețandri,
care-n o mie nouă sute douăzeci,
plini de avânt, doreau să descifreze
pe largile trotuare ale nopții
din Sud ori din chitara din Paredes
ori în povești cu-ncăierări prin cârciumi,
în revărsat de zori, în asfințituri,
secretul marii urbe Buenos Aires?
Tu, frate-al meu în cultul lui Quevedo
și-n dragostea de ampli hexametri,
născocitor (cum toți eram pe-atunci)
al unui instrument străvechi: metafora,
Francisco Luis, din paginile cărții,
întoarce-te să-mparți cu mine seara
și să m-ajuți să-nchei acest poem.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.