Nu trebuie să riște marmura temerară
guralive transgresiuni spre atotputernicia uitării,
enumerând dezlânat
numele, opinia, evenimentele, patria.
Atâtea mărgele de sticlă adjudecate zac în întuneric,
marmura să nu spună ce țin sub tăcere oamenii.
Esențialul din viața săvârșită –
tremurătoarea speranță,
miracolul implacabil al durerii și uimirea bucuriei –
va dăinui mereu.
Sufletul abuziv cere orbește dăinuire,
atunci când îi este asigurată în vieți străine,
când tu însuți ești oglinda și replica
celor ce n-au obținut timpul tău,
și alții vor fi (și sunt) nemurirea ta pe pământ.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.