În amurgul de aur
ori într-o atmosferă senină al cărei simbol
ar putea fi amurgul de aur,
bărbatul așază cărțile
pe rafturile ce așteaptă
și simte pergamentul, pielea, pânza
și plăcerea pe care o produce
cunoașterea unui obicei
și stabilirea unei ordini.
Stevenson și celălalt scoțian, Andrew Lang,
vor relua aici, ca prin farmec,
discuția liniștită pe care au întrerupt-o
mările și moartea,
iar pe Reyers nu-l va supăra nicidecum
apropierea de Vergiliu.
(A face ordine într-o bibliotecă înseamnă să exerciți,
într-un chip tăcut și modest,
arta criticii.)
Bărbatul, care este orb,
știe că nu va mai putea descifra
frumoasele volume pe care le așază pe raft
și care nu-l vor ajuta să scrie
cartea ce-l va justifica în fața celorlalți,
dar amurgul,care este, poate, de aur,
zâmbește în fața ciudatei sorți
și simte acea fericire negrăită
a vechilor lucruri îndrăgite.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.