Privește cum se-nălța din pampa tremurândă.
Al verii abur. Albă-i de nu o poți vedea
Dogoarea zilei. Pare un striu de jaluzea,
Pe țărm o scânteiere-o câmpie fumegândă.
Bătrâna noapte-adâncă-i ca apa din urciorul
Afund în care joacă nenumărate urme,
Și-n biata lui canoe un om privind spre culme
Necontenitul timp îl măsoară cu fuiorul
Țigării-n care, iată, se-ncetoșează astre
În depărtare. Clipa își pierde-un lung trecut
Și numele. E lumea parfum de flori albastre,
Iar răul, ca și omul, mereu la început.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.