Pe lume totul fi-va risipit
în neguri. Aste mândre catedrale
de vastă piatră, biblice cristale
în cer suite timpu-a năruit.
Și Odiseea-n care-n veci surprind
știute lucruri noi. Mereu ne-arată
alt chip oglinda ochiul când o cată,
iar ziua-i îndoielnic labirint.
Suntem cei ce se duc. Metamorfoză
de neguri destrămate-n asfințit.
Icoana noastră e, necontenit,
o roză ce se schimbă-n altă roză.
Ești negură, ești capăt și-nceput.
Tot ce-ai avut și tot ce ai pierdut.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.