În cer e Rinul? Unde curge oare?
Există universala formă „Rin”,
un arhetip ce, neatins de timp,
ce-i cellalt Rin, în veșnic azi persistă
și-i rădăcina-acelui Rin german
curgând spre mare-n timp ce eu compun?
Așa au presupus platonicienii,
dar n-a crezut așa și William Ocean.
A spus că Rin (din etimonul rinan,
ce-nseamnă-a alerga) nu-i altceva
decât un supranume arbitrar
de om dat fugii seculare-a apei
de la zăpezi la firul de nisip.
Tot ce se poate. Hotărască alții.
Voi fi fiind, repet, doar lungul șir
de zile albe și de negre nopți
care-au iubit, cântat ori au citit
și pătimit-au spaime și speranțe?
Sau poate-o fi și altul, eul tainic,
al cărui iluzoriu chip, azi șters,
l-am cercetat în tulburată-oglindă?
De dincolo de moarte ști-voi, poate,
de fost-am cineva ori doar cuvânt.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Luna plină mi-i lumină.
Servus!
ntp
narcispurice
miercuri, 28 aprilie 2021