Se deschide poarta dinspre grădină
cu docilitatea paginii
pe care o dăruire statornică o cercetează,
iar înăuntru privirile
nu mai simt nevoia să se ațintească pe obiectele
ce s-au întipărit adânc în amintire.
Cunosc obiceiurile și sufletele
și graiul de aluzii
pe care oamenii ce-și duc viața împreună îl urzesc.
Nu am voie să vorbesc
și să mă-npăunez cu hrisoave ticluite:
mă cunosc prea bine cei ce mă înconjoară,
îmi știu neliniștile și slăbiciunea.
Asta înseamnă să dobândești darul cel mai de preț
pe care, poate, ni-l va da Cel de Sus:
nu laude deșarte, nici lauri de victorii,
ci pur și simplu îngăduința
de-a face parte din Realitatea necontestată,
asemenea pietrelor și copacilor.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.