Tocmai din regatul Franței
au fost aduse sticlăria și piatra
ca să se ridice pe insula Manhattan
aceste galerii arcuite.
Nu sunt apocrife.
Sunt monumente fidele ale unei nostalgii.
Un glas american ne spune
să plătim cât ne lasă inima,
fiindcă toată această alcătuire e iluzorie,
iar banii puși în cutia milelor de mâna noastră
se vor preface în țechini sau în fum.
Această abație este mai uimitoare
decât piramida din Gizeh
sau decât labirintul din Knossos,
fiindcă e de asemenea un vis.
Auzim susurul fântânii,
dar această fântână e în Curtea Portocalilor
sau în cântarea Der Astra.
Auzim glasuri rostind limpede cuvinte latinești,
dar aceste glasuri au răsunat în Aquitania
când se apropia Islamul.
Vedem pe tapiserii
învierea și moartea
osânditei și albei licorne,
fiindcă timpul acestui loc
nu ascultă de vreo rânduială.
Laurii pe care-i îngrijesc vor înflori
când Leif Ericsson va zări coastele Americii.
Mă simt puțin amețit.
Nu sunt obișnuit cu veșnicia.
traducere - Andrei Ionescu
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.