Unde este amintirea zilelor
care-au fost ale tale pe pămînt şi au ţesut
fericirea şi durerea şi au însemnat pentru tine universul?
Rîul numărat al anilor
le-a pierdut; eşti un cuvînt într-un cuprins.
Altora zeii le-au dat slava interminabilă,
inscripţii şi menţiuni şi monumente şi istorici conştiincioşi;
despre tine nu ştiu altceva, prietene obscur,
decît că ai auzit privighetoarea, într-o după-amiază.
Printre buruienile din umbră, umbra ta vană
va socoti că zeii au fost zgîrciţi.
Dar zilele sînt o reţea de mizerii mărunte,
şi oare există o soartă mai fericită decît aceea
de a fi cenuşa din care e făcută uitarea?
Asupra altora zeii au aruncat
inexorabila lumină a gloriei, care examinează măruntaiele şi numără
crăpăturile
gloriei, ajungînd astfel să ofilească trandafirul venerat;
cu tine au fost mai miloşi, frate.
În extazul unei înserări, pînă nu se lasă noaptea,
auzi trilul privighetorii lui Teocrit.
vezi mai multe poezii de: Jorge Luis Borges
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.