Chiar dacă statuile lor le-am distrus,
chiar dacă din temple i-am alungat,
ei, zeii, totuși n-au murit.
O, pământ al Ioniei, ei tot pe tine te-ndrăgesc,
de tine sufletul lor si-amintește.
Iar când deasupra ta răsar zorii de august,
un fior din viața lor străbate pană-n zare
și, uneori, o formă diafană de efeb,
incertă, imater8ală,
peste colinele tale plutește în văzduh.
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.